Dacă ești la început în Germania, și chiar dacă ai prieteni sau rude care știu limba germană și te pot ajuta cu traduceri atunci când ai nevoie, ar trebui să încerci să-ți câștigi independența și să înveți germana astfel încât să te poți exprima la un nivel rezonabil și să înțelegi ceea ce se vorbește în jurul tău.
Mai mult, principala condiție pentru a găsi un loc de muncă bine plătit în Germania este să stăpânești limba germană cel puțin la nivel mediu (B1 – conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi). Foarte puțini angajatori acceptă să angajeze persoane care nu știu limba germană, și asta doar în joburi prost plătite ca spălator de vase sau de geamuri, cleaner în hoteluri, etc. Ai nevoie de cunoștințe de limba germană în viața de zi cu zi, pentru a putea comunica cu autoritățile, cu centrele de consiliere, cu colegii, să negociezi cu angajatorul salariul și condițiile de muncă și pentru a te proteja de abuzuri și exploatare.
Viața ta în Germania se poate îmbunătăți considerabil odată cu progresele tale în învățarea limbii germane, de aceea încearcă să aloci măcar 5-6 ore pe săptămână pentru învățare. Stabilește-ți niste obiective, de exemplu să înveți 5-10 cuvinte noi pe zi și 1-2 reguli gramaticalepe săptămână, și în câteva luni zumzăitul pe care îl auzi acum în jur se va transforma treptat în cuvinte și propoziții inteligibile.
Am adunat de-a lungul anilor o întreagă colecție de resurse gratuite pentru învățarea limbii germane care m-au ajutat foarte mult la îmbunătățirea vocabularului activ și pasiv la o exprimare și înțelegere mai bună. O mare parte din aceste resurse, cele mai bune după părerea mea, le găsești mai jos în această pagină grupate după tipul lor:
-
Cursuri gratuite de limba germană online
Ai mai jos prezentarea și link-urile către mai multe cursuri gratuite online de limba germană pentru diferite nivele de învățare a limbii:
» A1 | Mission Berlin – Curs audio de limba germană pentru nivelul A1 oferit de Deutsche Welle. Cursul are 26 de lecții audio însoțite de traducerea textelor în limba română.
www.dw.com/ro/învață-germană/mission-berlin-episoade/s-11291
Limbi: germană / română
» A1 | A2 | Radio D - Curs audio de limba germană care se adresează începătorilor, cu sau fără vagi cunoştinţe de limbă, şi care acoperă nivelurile A1 şi A2 ale cadrului european de referinţă. Cursul are 2 părți a câte 26 de lecții audio însoțite de traducerea textelor în limba română.
www.dw.com/ro/învață-germană/radio-d/s-11293
Limbi: germană / română
» A1 | A2 | B1 | Deutsch – warum nicht? - Curs audio de limba germană care se adresează începătorilor şi avansaţilor, şi care acoperă nivelurile A1, A2 și B2 ale cadrului european de referinţă. Cursul este o coproducţie a Deutsche Welle şi a Institutului Goethe și are 4 părți a câte 26 de lecţii cu dialoguri, exerciţii şi materiale audio de descărcat.
www.dw.com/ro/învață-germană/deutsch-warum-nicht/s-2703
Limbi: germană / română
» A1 | A2 | Audiotrainer - Învățați germana ascultând-o - Cu acest audiotrainer poți învăța cuvinte și propoziții din vocabularul fundamental și îți poți perfecționa pronunția. Cele 100 de lecții se adresează nivelelor A1 și A2 din cadrul european de referință și acoperă un câmp semantic variat. Audio-trainerul a fost conceput împreună de Deutsche Welle și Editura Goethe. Cursul este disponibil pentru învățare, în format audio și text, la adresa:
http://www.goethe-verlag.com/book2/RO/RODE/RODE002.HTM
Poți descărca toate cele 100 de lecții în format mp3, pentru a învăța independent de o conexiune internet (telefon, mp3 player, în mașină), la adresa: http://www.linguafree.com/book2/RO/RODE/RODE-all.zip
Limbi: germană / română
» A1 | A2 | Audiotrainer Vocabular – Acest audiotrainer este util pentru pentru învațarea cuvintelelor uzuale din limba germană. Vocabularul conține peste 2000 de cuvinte structurate în 27 de domenii. Pronunția în limba germană este însoțită de imagini descriptive și de traducerea în limba română.
http://www.goethe-verlag.com/book2/_VOCAB/RO/RODE/RODE.HTM
Limbi: germană / română
» A1 | A2 | B1 | deutsch.info - deutsch.info reprezintă o platformă online pentru însușirea limbii germane care utilizează instrumente moderne didactice și, în același timp, oferă informații practice despre viața și munca în Germania și Austria. Accesul este gratuit iar cursul se adresează cursanților de nivele A1 până la B1, conform cadrului european de referință. Pentru accesul la toate funcțiile platformei este necesară înregistrarea.
http://deutsch.info/ro/courses/a1
Limbi: germană / română
» B1 | Wieso nicht? – Acest curs audio acoperă nivelul B1 al cadrului european de referinţă şi se adresează avansaţilor. Cursul prezintă viaţa cotidiană în Germania, Austria și Elveţia. Este o coproducţie a Deutsche Welle şi a Institutului Goethe și are 20 de lecţii audio însoțite de texte care pot fi descărcate. Este util pentru fixarea şi aprofundarea cunoştinţelor de germană deja existente.
www.dw.com/ro/învață-germană/wieso-nicht/s-2706
Limbi: germană
» A1 | A2 | B1 | Portalul „ich-will-deutsch-lernen“ - Acestă platformă online de învățare a limbii germane este realizat de Asociația Școlilor Populare din Germania - Deutsche Volkshochschul-Verband cu sprijinul Ministerului Federal al Învățământului. Cursul oferit se adresează atât celor care vor să învețe independent cât și celor care urmează un un curs de integrare.
https://www.iwdl.de
Limbi: germană
» A1 | A2 | B1 | Deutsch Interaktiv - Cursul gratuit online de limbă germană Deutsch Interaktiv se adresează cursanților de nivele A1 până la B1, conform cadrului european de referință. Materiale audio și video antrenează înțelegerea auditivă și vizuală. Aproximativ 750 de exerciții și teste interactive vă permit verificarea imediată a progreselor. Fișe de lucru, specificități gramaticale, un dicționar cu peste 7000 de cuvinte și asistenți de pronunție vă ușurează învățarea.
www.dw.com/ro/învață-germană/deutsch-interaktiv/s-11288
Limbi: germană / engleză
» A1 | A2 | German audio course for Beginners – Oferit gratuit de Deutsch Akademie
http://www.deutschakademie.de/online-deutschkurs/audio-course/
Limbi: germană / engleză
A1 | A2 | B1 | B2 | C1 | Deutsch online lernen – Cursul oferit gratuit de Deutsch Akademie are peste 20.000 de exerciții care pot fi selectate după nivelul de pregătire, după manualele aprobate după care se învață limba germană sau după teme gramaticale.
http://www.deutschakademie.de/online-deutschkurs/
Limbi: germană
Gramatica și vocabularul limbii germane
Pentru învățarea gramaticii și îmbunătățirea vocabularului am selectat cele mai bune pagini de internet, în limba română pentru începători și în limba germană pentru avansați:
» Invat Germana Online – Blog pentru învățarea limbii germane. Pe lângă o gramatică a limbii germane foarte bună, conține și un vocabular german-roman structurat pe diverse teme.
http://invatgermanaonline.blogspot.de
» deutsch.info – prezintă principalele reguli ale gramaticii limbii germane.
http://deutsch.info/ro/grammar
» Deutsch für alle – Blog pentru învățarea limbii germane. Pe lângă gramatică blogul are o secțiune dedicată vocabularului limbii germane, un ghid de conversație german-român și alte teme interesante.
http://deutsch-fa.blogspot.de/p/blog-page.html
» ScoalaOnline Romania – scurtă gramatică a limbii germane pe înțelesul tuturor
http://www.e-scoala.ro/germana/lectii/g1.html
» Invata Germana ABC – gramatica limbii germane, vocabular și alte resurse utile
https://invatagermanaabc.eu/gramatica-limbii-germane/
» Germana.xyz – Scurtă gramatică și un vocabular român-german
http://www.germana.xyz/
» canoonet – gramatica limbii germane, dicționar cu prezentarea sensurilor, a formelor cuvintelor a sinonimelor și multe altele
www.canoo.net
» mein-deutschbuch – gramatica limbii germane cu exemple
http://mein-deutschbuch.de
» Vocabularul de bază al limbii germane (audio-video)
Vreau să vă prezint aici și Vocabularul de bază al limbii germane, noul proiect marca Emigrant în Germania, care este în curs de realizare. Partea scrisă este deja realizată iar în această perioadă facem înregistrările audio cu nativi germani și am început deja realizarea componentei video a vocabularului. Vocabularul include cele mai des folosite cuvinte din limba germană având la bază o selecție riguroasă și cadrul european de referinţă pentru limbi străine, nivelurile A1, A2, B1 și parțial B2. Vocabularul conține 3800 de cuvinte, grupate în 10 teme principale și o temă cu noțiuni generale. Fiecare cuvânt este însoțit de o propoziție uzuală pentru o mai bună înțelegere a modului de folosire a acestora și de asemenea de traducerea cuvântului și a propoziției în limba română.
Primele lecții audio-video (din cele 184!) sunt deja disponibile pe pagina noastră la adresa:http://romde.eu/index.php/ro/limba-germana
Dicționare online
Dacă ai nevoie de un dicționar român-german sau german-german, alege unul sau mai multe din cele de mai jos:
» dict.cc Wörterbuch – un dicționar român-german cu peste 100.000 de cuvinte care nu trebuie să lipsească din favoritele tale
https://dero.dict.cc/
» Hallo.ro - un dicționar român-german cu peste 130.000 de de definiții
http://hallo.ro/search.do?l=ro&d=de&query=
» Dictionar român-german online
www.dictionar.us/roman-german/
» Etranslator – dicționar român german și translator automat de texte
http://www.etranslator.ro/dictionar-roman-german-online.php
» Duden – dicționarul explicativ oficial al limbii germane. Cu explicarea sensului, exemple privind modul de folosire, declinare/conjugare, pronunție (audio).Pentru avansați și începători în limba germană
www.duden.de
» TheFreeDictionary by Farlex – dicționar explicativ complex cu prezentarea diferitelor sensuri ale unui cuvânt și exemple de folosirea cuvântului întro propoziție. În limba germană.
http://de.thefreedictionary.com/
» Wiktionary - dicționar explicativ al limbii germane în limba germană.
https://de.wiktionary.org/wiki/Wiktionary:Hauptseite
» Linguee - Dicționar român-german și motor de căutare traduceri.
http://ro.linguee.com/română-germană
» Google translate – Google îmbunătățește pe zi ce trece calitatea traducerilor pe care le face. În dicționar găsești aproape orice cuvânt dar la traducerea textelor mai este de lucru. Totuși este de mare ajutor pentru înțelegerea, de exemplu, sensului unui text tradus din germană.
www.google.com
Ghiduri de conversație
Un ghid de conversație este întotdeauna util:
» Wikitravel – ghid de conversație pentru călătorie și pronunția cuvintelor în limba germană.
http://wikitravel.org/ro/Ghid_de_conversa%C5%A3ie_german
» Ghid de conversație român-german - cu audio în germană și texte traduse în română
http://germana-cuvinte-expresii-conversatii.blogspot.de/2014/01/meniu-ghid-de-conversatie-roman-german.html#.V-VfFSTw-nI
» ÎNVAȚĂ-RAPID.COM – ghid de conversație și vocabular român-german
http://www.invata-rapid.com/p/germana.html
» Frau Angi - Germana Pentru Toți - ghid de conversație român-german
http://frauangi.ro/blog/
https://www.facebook.com/FrauAngi/
Apps-uri utile pentru învățarea limbii germane
Aproape fiecare dintre noi are astăzi un smartphone sau o tabletă. În afară de telefonie și chat acestea pot fi folosite cu succes și la învățarea limbii germane folosind apps-urile disponibile gratuit în Google Play Store (pentru dispozitive cu Android) sau în App Store (pentru iPhone și iPad). Am selectat pentru cei interesați câteva Apps-uri pentru sistemul de operare Android. O parte din ele sunt disponibile și în App Store dar nu am pus link-uri deoarece nu le-am putut verifica neavând un iPhone sau un iPad.
» dict.cc Wörterbuch – un dicționar român-german cu peste 100.000 de cuvinte care nu trebuie să lipsească de pe dispozitivul tău mobil. Poate fi folosit și offline.
Descarcă din Google Play Store
» Hallo.ro - un dicționar român-german cu peste 130.000 de de definiții
Descarcă din Google Play Store
» Worterbuch Deutsch – dicționat român-german cu peste 45.000 de cuvinte
Descarcă din Google Play Store
» Google Translate – dicționarul oferit de Google se îmbunătățește pe zi ce trece iar acum poate fi folosit și offline.
Descarcă din Google Play Store
» Învață vocabular Germană – 10 000 de cuvinte germane cu audio
Descarcă din Google Play Store
» Învaţă Germana 6000 Cuvinte - cu imagini, transcrieri fonetice şi înregistrări cu pronunţia vorbitorilor nativi.
Descarcă din Google Play Store
» Invata limba germana gratis - învață limba germană interactiv
Descarcă din Google Play Store
» Wörterbuch - dicționarul TheFreeDictionay pentru Android
Descarcă din Google Play Store
» Deutsch Wörterbücher – un app care caută cuvinte și ofera rezultate din peste 20 de dicționare online
Descarcă din Google Play Store
» German Gender Quiz – exerciții pentru învățarea articolului hotărât der, die, das
Descarcă din Google Play Store
» Deutsch Übungen Grammatik (DeutschAkademie) – exerciții pentru învățarea limbii germane.
Descarcă din Google Play Store
» Deutsche Grammatik – gramatica limbii germane.
Descarcă din Google Play Store
» Deutsch Verben – 1500 de verbe germane și conjugarea lor
Descarcă din Google Play Store
-
Grupuri Facebook
Bineînțeles ca și pe Facebook poți găsi nenumărate resurse care te pot ajuta la învățarea limbii germane. Am selectat pentru voi câteva grupuri dedicate sau grupuri în care apar permanent postări legate de învățarea limbii germane. Deoarece grupurile sunt închise, pentru a vedea postările trebuie să te înscrii. Tipp: Nu uita să arunci o privire în fișierele și fotografiile fiecărui grup, unde găsești lucruri interesante care te pot ajuta la învățare.
» Invata corect limba germana
https://www.facebook.com/groups/2489408344710307/
» Invatam limba germana
https://www.facebook.com/groups/1697072777188833/
» Limba germană pas cu pas
https://www.facebook.com/groups/1731395740251378/
» Deutschkurs für Rumänen | Curs de limba germană
https://www.facebook.com/groups/113388612347270/
» Emigrant in Germania
https://www.facebook.com/groups/romde/
» Ajutor integrare romani in Germania
https://www.facebook.com/groups/421103734710976/
Canale Youtube
Ai mai jos și o scurtă selecție a unor canale Youtube cu resurse audio-video care, cred eu, sunt utile la învățarea limbii germane.
» Emigrant in Germania
https://www.youtube.com/channel/UCDK4H5TQ1qqXxcJCNbNKSgA
» Ajutorintegrare.eu
https://www.youtube.com/channel/UCzBfX9REq0-UEuXheSRJD4Q
» Click Germania
https://www.youtube.com/channel/UCAAaE8zgk1tyCF2krkriqQA
» German4free
https://www.youtube.com/user/German4free
» Cristi Naitsirc
https://www.youtube.com/user/crocodilu07
» Profu de Germana
https://www.youtube.com/channel/UC95b-giaUGjJFKaTjBdsLrg
» Deutsch lernen mit der DW
https://www.youtube.com/user/dwlearngerman
» Germana de la 0
https://www.youtube.com/channel/UCnCPXADu5Z438jrqYfh2aGw
» Multilingo Germană
https://www.youtube.com/channel/UCj2mdFOHCjM6gnGH1SojtXQ
» Limba germana pentru romani
https://www.youtube.com/channel/UCzmhVEh1EM1ZzwefsQeKl2Q
» Limba Germană cu Olivia
https://www.youtube.com/channel/UCXAtWNS4spt0wnlrtQbe6fA
» Învață germana & japoneza cu Iuliana
https://www.youtube.com/c/ÎNVAȚĂGERMANAJAPONEZACUIULIANA/
» Germana simplu si usor
https://www.youtube.com/c/Germanasimplusiusor
Cursul de integrare
Cei care vor să învețe limba germană întro școală germană participând la un curs autorizat se pot înscrie la un curs de integrare. Amanunte despre acest curs gasiți în articolul: 2.7 Cursul de integrare - Integrationkurs
Nu lăsa pe mâine, începe astăzi să înveți limba germană!
Pentru cei interesați un top cu articolele cu cele mai multe afisări care reflectă cele mai căutate teme de interes pentru vizitatorii site-ului Emigrant în Germania:
-
– o lista cu peste 1100 de medici vorbitori de limba romana. Lista este realizată și completată cu sprijinul prietenilor de pe Facebook.
-
3.6 Alocația pentru copii în Germania – Kindergeld
– Articolul prezinta procedura și documentele necesare pentru obținerea alocației germane pentru românii care locuiesc și muncesc în Germania.
-
4.3 Contractul de muncă în Germania – Arbeitsvertrag
- Prevederile principale pe care trebuie să le conțină un contract de muncă în Germania cu amănunte despre salariu, programul de lucru, orele suplimentare, sporuri, concediul de odihnă și cel medical și nu în ultimul rând despre rezilierea contractului de muncă (demisie, concediere, perioade de preaviz).
-
6.5 Permisul de conducere românesc în Germania
- aici sunt prezentate date despre valabilitatea permisului românesc în Germania și despre preschimbarea acestuia cu un permis german.
-
3.7 Ajutorul social pentru locuință în Germania – Wohngeld
- Familiile cu venituri mici pot cere și obține ajutorul social pentru locuință în Germania. Condițiile, procedura si documentele necesare pot fi găsite în articol.