-

 Lohnsteuer

Dacă ai reușit să găsești un job în Germania, atunci obligatoriu trebuie să platești impozite și contribuții sociale. Ți se oferă la angajare un salariu brut (de minim 9,82 euro/oră începand cu 1 ianuarie 2022 și de 10,45 euro de la 1 iulie 2022) care este consemnat în contractul de muncă (Arbeitsvertrag) semnat de cele două parți: angajator (Arbeitgeber) și angajat (Arbeitnehmer). Salariul net pe care îl vei primi diferă de la o persoană la alta și depinde de mărimea salariului și de situația familială. Contribuțiile pe care angajatul trebuie să le plătească sunt următoarele: impozitul pe venit (Lohnsteuer), impozitul pentru biserica (Kirchensteuer), taxa de solidaritate (Solidaritätszuschlag), asigurarea de sănătate (Krankenversicherung), asigurarea de îngrijire (Pflegeversicherung), asigurarea pentru şomaj (Arbeitslosenversicherung) și asigurarea pentru pensie (Rentenversicherung). Vom trata în acest capitol  doar impozitele, asigurările fiind prezentate în capitolulul ASIGURĂRI.

    La fiecare sfârșit de lună vei primi un document – echivalentul fluturașului de salariu din România – în care sunt evidențiate salariul brut, impozitele, contribuțile la asigurările sociale pe luna și pe anul în curs și salariul net. Documentul are mai multe denumiri în limba germană: Lohnabrechnung, Verdienstabrechnug sau Entgeltabrechnung și mai conține datele tale personale, contul bancar, numele angajatorului, zile de concediu de odihnă, etc

Model de fluturaș de salariu explicat în limba romană
 Lohnabrechnungclic pentru imaginea mărită (se deschide în fereastră nouă)

 

În Germania, impozitul pe salariu se calculează în funcție de doi factori: de mărimea salariului și de situația familială a angajatului.

Mărimea impozitului pe salariu

(secțiune actualizată)

Conform tranșelor de impozitare valabile începând cu 1 ianuariel 2022 veniturile pâna la 9.984 €/an pentru un angajat celibatar si 19.968 €/an pentru o familie sunt scutite de impozite (Grundfreibetrag). În plus persoanele care au copii au o scutire suplimentară de impozit de 8.388 €/an (Kinderfreibetrag).
Începând cu aceste valori, impozitul pe salariu, care se calculează în raport cu venitul brut, crește progresiv de la 14% pâna la 45 % astfel:

  • veniturile incepând cu valoarea de  9.984 €/an pentru celibatari se impoziteaza cu 14% (Eingangsteuersatz)

  • veniturile incepând cu valoarea de 57.918  €/an pentru celibatari se impoziteaza cu 42% (Spitzensteuersatz)

  • veniturile incepând cu valoarea de 274.613 €/an pentru celibatari se impoziteaza cu 45% (Spitzensteuersatz II - Reichensteuer)

Impozitul este reţinut de către angajator odată cu plata salariului, care plăteşte suma direct către administraţia financiară (Finanzamt).

 

-

Clasele de impozitare - Steuerklassen

Toți angajații care câștigă mai mult de 450 de euro pe lună sunt încadrați intro clasă de impozitare. Clasele de impozitare, 6 la număr, nu depind nici de tipul activității nici de mărimea câștigului brut, ci doar de situația familială a angajatului.

  • Steuerklasse 1 – clasa de impozitare 1

Include toate persoanele care nu sunt căsătorite: celibatari, divorțati, văduvi sau care trăiesc separat. La moartea soțului/soției, soțul supravețuitor nu va fi încadrat automat în clasa 1. În primi doi ani de la deces poate cere încadrarea în clasa de impozitare 3, mai avantajoasă.

  • Steuerklasse 2 – clasa de impozitare 2

Această clasă oferă avantaje pentru angajații divorțați sau necăsătoriți care cresc singuri unul sau mai mulți copii. Cel puțin unul dintre copii trebuie să locuiască împreună cu acesta.

  • Steuerklasse 3 – clasa de impozitare 3

Încadrarea în clasa 3 de impozitare presupune pe de o parte ca angajatul să fie căsătorit, iar pe de altă parte ca partenerul să fie de acord să fie încadrat în clasa 5 și să plătească impozite mai mari. Clasa aceasta este potrivită pentru familiile în care unul dintre soți câștigă mult mai mult sau este singurul care are un venit.

  • Steuerklasse 4 – clasa de impozitare 4

Clasa aceasta este pentru angajații căsătoriți, cu salarii apropiate, soții având amândoi clasa 4. O combinare cu clasa 3 sau 5 nu este posibilă.

  • Steuerklasse 5 – clasa de impozitare 5

Încadrarea în clasa de impozitare 5 este posibilă doar în combinație cu clasa 3. Presupune ca angajatul să fie căsătorit și ambii soți să fie de acord cu încadrarea în această clasă. Angajatul încadrat îin această clasă va plăti impozite mai mari si va avea un salariu net mai mic.

  • Steuerklasse 6 – clasa de impozitare 6

Această clasă se alocă persoanelor care au un al doilea sau un al treilea job și care au o altă clasă pentru jobul principal. Clasa 5 presupune un impozit pe salariu mai mare deoarece multe din deducerile care se pot face la alte clase nu se pot face aici.

  • Salariul net vs. salariul brut

De obicei în ofertele de muncă din Germania se precizează salariul brut. În funcție de acesta  și de clasa de impozitare în care te încadrezi salariul net poate varia foarte mult. Dacă vrei să știi orientativ ce salariu net poți primi am făcut un table cu salariile brute de la 1000 la 4000 de euro și salariile nete posibile.

Salariu brut Salariu net în funcție de clasa de impozitare
Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 Clasa 5 Clasa 6
1.200 € 939 € 957 € 951 € 957 827 € 784 €
1.400 € 1.066 € 1.096 € 1.117 € 1.066 € 906 € 868 €
1.600 € 1.181 € 1.220 € 1.277 € 1.181 € 983 € 945 €
1.800 € 1.292 € 1.335 € 1.436 € 1.292 € 1.065 € 1.030 €
2.000 € 1.406 € 1.449 € 1.596 € 1.406 € 1.160 € 1.129 €
2.200 € 1.519 € 1.564 € 1.729 € 1.519 € 1.258 € 1.225 €
2.400 € 1.631 € 1.676 € 1.856 € 1.631 € 1.353 € 1.318 €
2.500 € 1.686 € 1.732 € 1.919 € 1.686 € 1.399 € 1.363 €
2.600 € 1.740 € 1.788 € 1.980 € 1.740 € 1.444 € 1.408 €
2.800 € 1.849 € 1.898 € 2.102 € 1.849 € 1.533 € 1.495 €
3.000 € 1.956 € 2.006 € 2.220 € 1.956 € 1.619 € 1.580 €
3.500 € 2.216 € 2.270 € 2.503 € 2.216 € 1.833 € 1.794 €
4.000 € 2.467 € 2.524 € 2.789 € 2.467 € 2.046 € 2.008 €

Salariile nete sunt calculate pentru landul Baden-Württemberg pentru persoane fără copii și fără luare în calcul a impozitului pentru biserică care nu este obligatoriu pentru românii de religie ortodoxă. Pentru alte landuri pot apărea diferențe minime. Persoanele care au copii beneficiază de deduceri suplimentare la impozit și vor avea un salariu net mai mare.

Schimbarea clasei de impozitare

Schimbarea clasei de impozitare se poate face prin depunerea unei cereri la administrația financiară de care aparții - Finanzamt. La modificarea situației familiale, se poate cere (în mod normal o dată pe an) schimbarea clasei de impozitare. Schimbarea se face la administrația financiară foarte simplu. Pentru aceasta trebuie ca ambii soți să meargă la administrația financiară de care aparțin, să completeze cererea de schimbare și să o semneze în fața funcționarului. Este posibilă o depunere a cererii doar de către unul dintre soți, dacă acesta are un act de identitate în original și o împuternicire de la celălalt soț. Schimbarea clasei de impozitare are efect începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea.

Mai multe informații despre schimbarea claselor de impozitare în Germania poți citi în articolul:
8.1.1 Schimbarea clasei de impozitare în Germania


Pentru cei interesați un top cu articolele cu cele mai multe afisări care reflectă cele mai căutate teme de interes pentru vizitatorii site-ului Emigrant în Germania: