-

Drepturi Pasageri UE

Fiind departe de România, vrând-nevrând trebuie o dată sau de mai multe ori pe an să mergem acasă, fie pentru a rezolva probleme care necesită prezența noastră, fie pentru a ne petrece concediul alături de familie și prieteni sau din alte motive. Chiar dacă ai o mașină personală uneori e mai avantajos să mergi acasă cu avionul sau cu autocarul. De multe ori se poate întâmpla ca unele din cursele pe care le-ai ales pentru transport să fie anulate, să plece cu întârziere, ca biletul pe care l-ai cumpărat să nu fie valabil din cauza  suprarezervărilor sau ca bagajele tale să fie deteriorate sau chiar pierdute. Pentru toate aceste cazuri e bine să știi că în calitate de pasager al unei linii regulate de transport în Uniunea Europeană ai dreptul la rambursări ale costului biletului, la despăgubiri sau în unele cazuri la transport gratuit. De aceea am făcut o selecție ale principalele drepturi ale pasagerilor care călătoresc cu avionul cu autocarul sau cu trenul în UE. Articolul este mai lung ca de obicei, dar tu poți citi doar secțiunea care te interesează:

» Drepturile pasagerilor din transportul aerian
» Drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul şi autocarul
» Drepturile pasagerilor din transportul feroviar

 

-

Drepturile pasagerilor din transportul aerian

Dacă ai decolat sau ai aterizat pe orice aeroport situat în UE la bordul unei aeronave aparținând unui transportator aerian din UE sau Islanda, Norvegia ori Elveţia  iar programul ți-a fost perturbat din cauza întârzierilor, anulărilor şi/sau a suprarezervărilor, atunci ai dreptul fie să continui călătoria folosind mijloace de transport comparabile, fie să obţii rambursarea preţului biletului şi, dacă este cazul, să beneficiezi de transport gratuit înapoi la punctul de plecare.
Dacă zborul întârzie mai mult de 5 ore, ai dreptul la rambursarea totală a costului biletului. Dacă accepți soluţia rambursării, compania aeriană este scutită de obligaţia de a-ți asigura continuarea călătoriei sau de a oferi alt tip de asistenţă.

Despăgubiri pentru anulări sau întârzieri

Dacă nu ți se permite îmbarcarea, zborul este anulat sau ajungi la destinaţia finală, înscrisă pe bilet, cu o întârziere de peste 3 ore poți primi despăgubiri între 250 şi 600 de EUR, în funcţie de distanţă astfel:
    » sub 1500 de km: 250 EUR
    » peste 1500 de km: 400 EUR
    » peste 3500 de km: 600 EUR (pentru zboruri în afara UE)
Nu ai dreptul la despăgubiri pentru anulări dacă:
    » zborul a fost anulat din motive excepţionale, de exemplu din cauza condiţiilor meteo nefavorabile
    » ai fost informat că zborul este anulat cu 2 săptămâni înainte de ziua plecării sau
    » ți s-a oferit un zbor alternativ pe aceeaşi rută, cu un orar de zbor asemănător.
Și în aceste cazuri, în locul despăgubirii operatorul trebuie să îți propună una din următoarele variante:
    » rambursarea costului biletului (întreg sau corespunzător segmentului de zbor pe care nu l-ai parcurs)
    » o altă modalitate de transport până la destinaţia finală, cu prima ocazie
    » reprogramarea zborului la o dată aleasă de tine (în funcţie de locurile disponibile).
De asemenea, operatorul trebuie să îți ofere asistenţa necesară pe durata aşteptării unui alt mijloc de transport.

Despăgubiri pentru bagaje pierdute sau deteriorate

Dacă bagajele pe care le-ai predat la check-in sunt pierdute, deteriorate sau au sosit cu întârziere, poți avea dreptul la o despăgubire din partea companiei aeriene, cu o valoare de până la aproximativ 1 220 EUR. Pentru aceasta, trebuie să depui o plângere la operatorul aerian (nu există formular standard) în termen de 7 zile de la recepţionarea bagajului sau de 21 de zile, dacă bagajul întârzie. Eventualele acţiuni în justiţie trebuie înaintate în maxim 2 ani de la data primirii bagajului.

Plângeri

Pentru obţinerea unei rambursări sau despăgubiri trebuie să completezi formularul de plângere  şi să-l trimiți companiei aeriene. Nu uita să păstrezi o copie.
Formular de plângere privind încălcarea drepturilor pasagerilor
În situaţia în care răspunsul primit nu este satisfăcător, poţi adresa o plângere organismului naţional competent din ţara UE în care a avut loc incidentul.
În România autoritatea competentă este:
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
Bucureşti, Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, cod postal 011865
Telefon: +4021 312 1275, Fax: +4021 314 3462
Website: www.anpc.ro
În Germania autoritatea competentă este:
Luftfahrt-Bundesamt (LBA)
DE - 38144 Braunschweig
Telefon: +49 531 2355 115, Fax: +49 531 2355 1197
Website: www.lba.de

Înapoi sus

 

Drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul şi autocarul

Drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul sau autocarul se aplică în special în cazul deplasărilor pe distanţe lungi (peste 250 de km) care au ca punct de plecare sau ca destinaţie o ţară din UE. O parte din aceste drepturi se aplică tuturor serviciilor regulate.

Despăgubiri pentru anulări sau întârzieri

În caz de anulare sau întârziere, ai dreptul la informaţii adecvate şi prompte cu privire la ceea ce se întâmplă pe durata aşteptării. Dacă deplasarea pe distanţe lungi (peste 250 de km), pentru care ai făcut rezervare, se anulează sau are o întârziere de peste 2 ore, ai de ales între două posibilităţi:
    » rambursarea costul biletului şi, dacă este necesar, asigurarea transportului gratuit către punctul iniţial de plecare.
    » asigurarea transportului, în condiţii similare, către destinaţia finală, în cel mai scurt timp şi fără costuri suplimentare.
Dacă nu ți se oferă la timp posibilitatea de a alege, poţi înainta o plângere şi solicita atât rambursarea costurilor, cât şi o despăgubire echivalentă cu 50% din preţul biletului.
Dacă durata deplasării pe distanţe lungi (peste 250 de km) depăşeşte 3 ore, iar plecarea este anulată sau se efectuează cu o întâziere de peste 90 de minute, ai dreptul la:
    » gustări şi băuturi răcoritoare - în funcţie de întârziere sau de durata aşteptării
    » cazare, dacă este necesar, pentru cel mult două nopţi, la preţul maxim de 80 de euro pe noapte. Transportatorul nu este obligat să asigure cazarea dacă întârzierea este cauzată de condiţii meteorologice extreme sau de dezastre naturale.

Despăgubiri pentru accidente

Ai dreptul la despăgubiri dacă ești rănit într-un accident de autobuz în timpul unei călătorii pe distanţe lungi (peste 250 de km). În caz de deces, despăgubirea poate fi solicitată de membrii de familie. Compania transportatoare trebuie să te despăgubească dacă bagajele sau alte bunuri sunt pierdute sau deteriorate într-un accident de autobuz pe durata unei deplasări pe distanţe lungi. De asemenea, dacă este necesar, transportatorul trebuie să vă asigure asistenţă imediată: prim ajutor, alimente, haine, transport şi cazare.

Plângeri

În cazul în care consideri că nu ți-au fost respectate drepturile, poţi adresa o plângere transportatorului în termen de 3 luni de la data la care a avut loc evenimentul. Acesta are la dispoziţie o lună pentru a confirma primirea plângerii şi 3 luni pentru a da un răspuns definitiv. În situaţia în care răspunsul primit nu este satisfăcător, poţi adresa o plângere organismului naţional competent din ţara UE în care a avut loc incidentul.
În România autoritatea competentă este:
Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier
Blvd. Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1 București, Romania
Tel.: +40 213136320, Fax:+40 213116680
Website: www.isctr-mt.ro
În Germania autoritatea competentă este:
Eisenbahn-Bundesamt
Heinemannstraße 6 53175 Bonn
Tel:+49 228 30795 400 , Fax:+49 228 30795 499
Website: www.eba.bund.de

Înapoi sus

Drepturile pasagerilor din transportul feroviar

Drepturile pasagerilor de tren se aplică în general în cazul tuturor călătoriilor și serviciilor feroviare din UE. Fiecare stat membru decide dacă aceste drepturi sunt valabile şi în cazul transportului intern de călători (urban, suburban, regional etc.) sau al curselor internaţionale pentru care punctul de plecare sau de sosire se află în afara UE.

Despăgubiri pentru anulări sau întârzieri

În cazul anulărilor sau întârzierilor, companiile feroviare au obligaţia să te informeze asupra evoluţiei situaţiei. Dacă se anunţă că veţi ajunge la destinaţia finală cu o întârziere de cel puţin o oră, poţi:
    » să anulezi călătoria şi să soliciți rambursarea imediată a preţului biletului (integral sau doar pentru segmentul de călătorie neefectuat).
    » să continui călătoria cu prima ocazie, ori la o dată ulterioară aleasă de tine. Această soluţie poate presupune alte mijloace de transport, dacă trenul este blocat, iar serviciile respective au fost suspendate.
    » să primești gustări şi băuturi răcoritoare (în funcţie de durata de aşteptare)
    » să beneficiezi de cazare – dacă trebuie să aştepți peste noapte.
Dacă alegi să continui călătoria în condiţiile date sau accepți propunerea de a folosi alt mijloc de transport pentru a ajunge la destinaţie, ai putea avea dreptul la despăgubiri de 25% din preţul biletului pentru întârzieri între 1 şi 2 ore și de 50% din preţul biletului pentru întâzieri de peste 2 ore. Nu ai dreptul la despăgubiri dacă ai fost informat de întârziere înainte de a cumpăra biletul.

Despăgubiri pentru bagaje pierdute sau deteriorate

Dacă bagajele tale înregistrate au fost pierdute sau deteriorate în cursul călătoriei, ai dreptul la despăgubiri. Dacă poți dovedi valoarea conţinutului bagajului, despăgubirile pot ajunge până la 1 300 EUR / bagaj înregistrat. În caz contrar, valoarea despăgubirii este de 330 EUR / bagaj înregistrat. Acest drept nu se aplică însă dacă bagajele erau împachetate necorespunzător, aveau o natură specială sau nu erau adecvate pentru transport.

Despăgubiri pentru accidente

Dacă un călător este rănit sau moare în urma unui accident feroviar, acesta sau persoanele aflate în întreţinerea sa are/au dreptul la despăgubiri care să acopere nevoile imediate. Compania feroviară trebuie să achite o parte din sumă în termen de 15 zile de la producerea accidentului. În caz de deces, valoarea acestei prime plăţi este de minim EUR 21000 / persoană.
În cazul producerii unui accident feroviar în urma căruia un călător a murit sau a fost rănit, acesta sau persoanele aflate în întreţinerea sa are/au dreptul la despăgubiri de până la 1500 EUR pentru bagajul de mână pierdut sau deteriorat, indiferent dacă acesta a fost înregistrat sau nu.

Plângeri

Consideri că nu ți-au fost respectate drepturile? Trimite o plângere companiei feroviare. Aceasta trebuie să îți răspundă în termen de o lună. În situaţia în care răspunsul primit nu este satisfăcător, poţi adresa o plângere organismului naţional competent din ţara UE în care a avut loc incidentul.
În România autoritatea competentă este:
Autoritatea Feroviară Română
Telefon: +40 21 3077900
Website: www.afer.ro
În Germania autoritatea competentă este:
Eisenbahn-Bundesamt
Heinemannstraße 6 53175 Bonn
Tel:+49 228 30795 400 , Fax:+49 228 30795 499
Website: www.eba.bund.de

Drum bun și călătorie plăcută!


Pentru cei interesați un top cu articolele cu cele mai multe afisări care reflectă cele mai căutate teme de interes pentru vizitatorii site-ului Emigrant în Germania: