-

Inainte de plecarea din Germania

Foarte mulți dintre românii care muncesc în Germania se întorc din diverse motive după o perioadă acasă. Unii pleacă după ce și-au strâns banii necesari pentru a realiza ceva în România, alții nu se pot adapta la viața din Germania, pentru alții dorul de familie și de prieteni este prea mare, iar alții nu sunt mulțumiți poate de condițiile de muncă sau de salariu.
Dacă te afli printre aceștia, indiferent de motivul pentru care vrei să pleci din Germania nu uita să-ți rezolvi toate lucrurile care mai târziu ți-ar putea crea probleme sau pe cele care te-ar putea ajuta să-ți transferi drepturile câștigate în Germania cum ar fi dreptul la șomaj și la pensie în România.

Abmeldung

Scoaterea din evidență de la oficiul de evidență a populației din cadrul primăriei. Abmeldung-ul este obligatoriu și se face foarte ușor, la primăria locală (Burgerbüro) prin completarea unui formular în care în afară de datele personale (nume, data nașterii, cetățenie, adresa actuală din Germania) trebuie să scrii adresa pe care o vei avea în România și data la care vei pleca. Nu costă nimic și poți depune formularul cu cel mult o săptămână înainte de data efectivă a plecării. Pentru cei care nu depun acest formular amenzile pot ajunge până la 500 de euro. Un model orientativ de Abmeldung poți descărca aici:
Formular Abmeldung Stuttgart

Rezilierea contractului de închiriere

Dacă ai închiriat o locuință în Germania în afară de chirie (Miete) și de cheltuielile de întreținere (Nebenkosten) la semnarea contractului ai plătit proprietarului o garanție (Kaution) pentru eventualele pagube pe care le-ai putea provoca în locuință. Garanția, care are de de obicei valoarea a trei chirii, poate fi recuperată cu îndeplinirea a două condiții: să anunți proprietarul cu cel puțin 3 luni înainte de plecare, iar la predarea locuinței aceasta să fie în aceeiași stare cu cea în care ai luat-o. Proprietarul îți poate cere să remediezi defectele constatate și uneori chiar să renovezi locuința. Nu te speria, o găleată de var și o rolă pentru văruit costă maxim 30 de euro, iar ajutat de unu sau doi prieteni o renovare sumară se poate face întro zi.
Nu uita, la predarea locuinței trebuie neapărat să faci cu proprietarul un proces verbal de primire-predare în care să fie specificate starea locuinței și valoarea pe care o indică contoarele de apă, gaz, curent sau de căldură. Și încă un sfat (neortodox!), dacă nu ai încredere în proprietar, ca să fii sigur că îți recuperezi cauțiunea, în ultimele 3 luni nu mai plăti decât cheltuielile de întreținere, proprietarul își poate opri chiria din cauțiunea pe care i-ai dat-o, poate face un pic de scandal dar nu te poate da afară din locuință și până la urmă toată lumea este muțumită.

 

-

Rezilierea contractului de muncă

Cu cel puțin o lună înainte informează-ți angajatorul despre intenția ta de a de a pleca în România și că vrei să-ți reziliezi contractul de muncă. Propune-i o reziliere amiabilă a contractului cu acordul părților, dacă nu este de acord va trebui să-ți dai demisia  cu respectarea termenului legal – cu minim 28 de zile înainte de data cu care vrei să se încheie contractul de muncă. Mai multe amănunte și un model de demisie găsești în articolul: 4.3 Contractul de muncă în Germania - Arbeitsvertrag

Asigurări

Odată ce ai facut Abmeldung-ul la primărie încetează obligația pe care o ai de a plăti asigurări sociale obligatorii în Germania (medicală – Krankenversicherung, de îngrijire – Pflegeversicherung, de somaj – Arbeitslosenversicherung și de cea de pensie - Rentenversicherung. Totuși trebuie să mergi personal la una din filialele casei de asigurări la care ești înscris (AOK, IKK, BKK, etc.) , deoarece primăria nu-i anunță, și să-i informezi că nu mai lucrezi și nu mai locuiești în Germania începând cu data de…. Un consilier va înregistra cererea ta și o va trimite mai departe la departamentul responsabil. Ia cu tine, pentru orice eventualitate o copie după Abmeldung și după demisie (Kündigung)  sau altă dovadă că îți încetează contractul de muncă. La AOK (ce mai folosită casă de către români) de exemplu, toată procedura durează doar 10 minute, cererea se face verbal, iar consilierul va face înregistrarea în sistem.
Dacă ai și alte asigurări în Germania cum ar fi, de exemplu, cea de răspundere civilă – Haftpflichtversicherung sau cea de protecție juridică – Rechtsschutzversicherung contactează asiguratorul din timp și vezi în ce condiții pot fi reziliate.

Reglarea drepturilor la șomaj

Dacă ai lucrat cel puțin 12 luni (și ai plătit asigurarea de șomaj) în ultimii 2 ani în Germania, atunci ai dreptul să primești ajutor de șomaj. Dacă pleci în România ai dreptul la ajutor de șomaj acolo. Cei care se află deja în șomaj pot cere mai departe plata acestuia în România unde vor avea nevoie de formularul U2. Pentru cei care au încheiat perioada de muncă și pleacă în România este necesar formularul U1 pentru solicitarea șomajului. Formularele se cer de agenția locală de muncă – Arbeitsagentur de care aparții. Mai multe amănunte despre șomaj poți citi în articolul: 4.6 Ajutorul de șomaj în Germania - Arbeitslosengeld

Reglarea drepturilor la pensie

Cetățenii din UE, deci și românii, nu au dreptul să ceară banii de contributie la pensie înapoi, dar au dreptul fie la pensia germană fie la cea europeană. Românii care au lucrat minim 5 ani au dreptul la pensie în Germania, cei care au lucrat mai puțin de 5 ani dar mai mult de un an în Germania pot cere la depunerea cererii de pensie în România ca perioada lucrată să fie recunoscută ca vechime. Păstrează cu grijă numărul de asigurare socială din Germania pâna la pensie. Casa de pensii din Romania este obligată să ceară pentru tine datele din Germania.
Ca să fii sigur că ai toate datele necesare pentru obținerea pensiei, trebuie să ceri de la Oficiul Geman de Pensii - Deutsche Rentenversicherung o situație a contului tău de pensie fie printr-un formular (Antrag auf Kontenklärung – îl găsești în Google) care e destul de greu de completat sau cauți pe site-ul lor un loc pentru consiliere din zona ta. Poți face o programare pentru consiliere telefonic sau online și poți solicita verbal situația contului tău de pensie.  Pagina DRV: www.deutsche-rentenversicherung.de

Închiderea contului bancar

Dacă nu mai ai nevoie de un cont bancar în Germania, închiderea contului bancar se poate face foarte ușor. Trebuie să mergi întro filială a băncii de care aparții și să ceri închiderea la ghișeu sau la un consilier, iar inchiderea contului se face pe loc. Înainte de aceasta retrage banii pe care îi mai ai în cont sau virează-i într-un cont din România, totuși lasă în cont 4-5 euro pentru eventuale taxe de administrare care mai pot apărea. Neînchiderea contului poate duce la apariția unor datorii prin cumularea taxelor de administrare neplătite, care cresc și sunt purtătoare de dobânzi.

Alocații și ajutoare sociale

Dacă primești alocații sau ajutoare sociale de la statul german ai obligația de a anunța autoritatea responsabilă cu respectivul ajutor de schimbarea condițiilor pentru care a fost aprobat acesta, in cazul nostru plecarea din Germania. Neanunțarea plecarii și primirea necuvenită de ajutoare este caz penal și poate fi pedepsită cu amendă sau închisoare în funcție de gravitatea faptei.
» Alocația pentru copii – Kindergeld
În acest caz se completează formularul de schimbare a datelor inițiale și se trimite prin poștă sau se depune personal la filiala Familienkasse de care aparții. Formularul poate fi cerut de la Familienkasse sau descărcat aici:
Veränderungsmitteilung (KG 45)
Prin completarea formularului se anunță și renunțarea la alocația suplimentară – Kinderzuschlag.
» Ajutorul social - Arbeitslosengeld II
În acest caz se completează formularul de schimbare a datelor inițiale și se trimite prin poștă sau se depune personal la Jobcenter. Formularul poate fi obținut de la Jobcenter sau descărcat aici:
Mitteilung über Veränderungen Arbeitslosengeld II (VÄM)
» Ajutorul social pentru locuință – Wohngeld
În acest caz formularul de schimbare a datelor inițiale poate fi obținut de la primăria de care aparții la Wohngeldstelle.Formularul diferă la primărie la primărie.

Închiderea abonamentelor de telefonie fixă și mobilă

Rezilierea acestor contracte, dacă nu ai un contract cu cu drept de reziliere lunară sau o cartelă prepaid, trebuie făcută, de regulă, cu cel puțin 3 luni înainte de încheierea contractului. Închiderea se poate face online sau direct la o filială a operatorului de care aparții. Pentru aceasta ai nevoie de numărul de client (Kundennummer), de o parolă (pentru online) sau de actul de identitate (pentru ghișeu). Dacă contractul se încheie după plecarea ta în România cere la ghișeu să faci plata în avans a abonamentului pentru lunile care au mai rămas din contract. Dacă nu faci aceasta și aici se pot aduna datorii purtătoare de dobânzi.

Taxa Radio-TV

Taxa radio-TV se plătește pentru fiecare locuință în Germania de către una din persoanele care locuiesc acolo. Dacă taxa este pe numele tău trebuie să faci o cerere de scoatere din evidența de la plată. Cererea trebuie să o trimiți prin poștă la adresa menționată pe formular insoțită de formularul de Abmeldung de la primărie. Poți descărca mai jos formularul cu instrucțiuni în limba română și formularul original:
Formular scoatere din evidenta taxa radio-TV supratradus
Formular scoatere din evidenta taxa radio-TV original pentru tipar

Amenzi în Germania

Înainte de plecarea din Germania plătește-ți toate amenzile pe care le-ai primit. Fă aceasta în cazul în care mai vrei să să vii în Germania. De ce? Amenzile neplătite se transformă după o perioadă de timp în zile de închisoare contravențională (Ersatzfreiheitsstrafe). Cunosc români care s-au întors fără griji după câțiva ani în Germania, și la primul control al poliției au fost reținuți și duși direct la închisoare deoarece nu au avut la ei banii necesari pentru plata amenzii pe care o aveau de la precedenta vizită în Germania. Oricum dacă ai bani la tine (numerar sau pe card) și faci plata pe loc scapi de zilele de închisoare.

Dacă ți-ai reziliat contractele, ai făcut cererile pentru pensie și șomaj, ți-ai plăit datoriile și amenzile, atunci poți pleca liniștit în Romania la famile și la prieteni. Drum bun!


Pentru cei interesați un top cu articolele cu cele mai multe afisări care reflectă cele mai căutate teme de interes pentru vizitatorii site-ului Emigrant în Germania: